Constructuctorul român Spedition UMB a ajuns la un grad de realizare de 31% a lucrărilor la tronsonul Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,8 km), de pe Autostrada A7 Buzău-Focșani, termenul de deschidere fiind 2025, anunță autoritățile.
Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat că va oferi o finanțare mai mare pentru tehnologiile cu dublă utilizare, civilă și militară, în ideea de a sprijini reînarmarea europeană în fața Rusiei, în conformitate cu o solicitare recentă venită din partea statelor membre, informează AFP.
Compania italiană Impresa Pizzarotti, care lucrează pe lotul 1 Dumbrava-Mizil din tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii 7 către Moldova și care recent a adus pe șantier 645 muncitori și 265 utilaje și echipamente de construcții, cu ținta de a termina lucrarea anul acesta, a instalat deja grinda cu numărul 100, anunță autoritățile.
Mobilizare bună pe șantierul drumului expres Brăila-Galați, unde lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 80%, iar constructuctorul român Spedition UMB montează grinzi la structura complexă de pe traseu, anunță autoritățile.
Noi imagini au fost prezentate de pe Autostrada Moldovei - A7, tronsonul Pașcani-Bacău, find prezentate o serie de critici la adresa UMB de către Asociația Pro Infrastructură.
Noi imagini au fost prezentate de pe Autostrada A7 Buzău - Focșani, tronsonul 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat.
Constructorul român Doriel Umbrărescu anunță, într-o rară ieșire publică, prilejuită de o vizită a autorităților pe șantierul Autostrăzii Moldovei, că va finaliza anul acesta și alte lucrări, precum cele de la tronsoane ale Autostrăzii Ford și Drumului Expres Brăila - Galați.
Compania italiană Impresa Pizzarotti, care lucrează pe lotul 1 Dumbrava-Mizil din tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii 7 către Moldova, a adus pe șantier 645 muncitori și 265 utilaje și echipamente de construcții, iar dacă ritmul rămâne unul susținut, acest prim lot al Autostrăzii Moldovei reprezintă un obiectiv pentru darea în trafic anul acesta, anunță autoritățile.
Autoritățile au transmis noi imagini de pe Autostrada A7 Buzău - Focșani, tronsonul 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat.
Autoritățile au transmis noi imagini de pe Autostrada A7 Buzău - Focșani, tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani (10,94 km)
Pe șantierul lotului 2 Mizil-Pietroasele al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), se lucrează atât la corpul autostrăzii, cât și la structuri (poduri și pasaje), transmit autoritățile.
Autoritățile au transmis noi imagini de pe Autostrada A7 Buzău - Focșani, tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani (10,94 km)
Autoritățile prezintă noi imagini aeriene de la lucrările demaraterecent la nodul rutier de tip turbion de la intersecția autostrăzilor A7 și A8, în zona Pașcani – Sodomeni, județul Iași.
Lucrările și pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Buzău- Focșani (82,44 km), secțiune a A7, au fost reluate, constructorul român UMB înregistrând până acum progrese fizice cuprinse între 26% și 29% pe cele 4 tronsoane, anunță autoritățile.
Autoritățile prezintă imagini aeriene de la lucrările demaraterecent la nodul rutier de tip turbion de la intersecția autostrăzilor A7 și A8, în zona Pașcani – Sodomeni, județul Iași.
UMB a început lucrările la primul nod rutier de tip turbion din România, de la intersecția autostrăzilor A7 și A8, în zona Pașcani – Sodomeni, județul Iași, anunță autoritățile.
Dezvoltatorul imobiliar belgian VGP, prezent cu o rețea de cinci parcuri industriale pe piața românească, împrumută 150 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fonduri ce vor fi folosite pentru instalarea de panouri solare pe acoperișurile centrelor logistice din UE, inclusiv în România.
UE a ales-o pe Nadia Calvino, ministrul spaniol al economiei, pentru a conduce Banca Europeană de Investiții, organismul de creditare al blocului comunitar a cărui importanță a crescut de la izbucnirea războiului din Ucraina, transmite AFP.
Executivul a aprobat, prin memorandum, negocierea contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 600 milioane de euro, pentru susținerea proiectului Autostrada A7 România – Cofinanțare aferentă Mecanismului de Redresare și Reziliență B – și a semnării acestuia.
Banca Europeană de Investiții (BEI) va finanța construcția unei unități noi de producție, ambalare și depozitare produse sterile, soluții și topice la fabrica Antibiotice Iași.
Cinci candidați s-au prezentat pentru funcția de președinte al Băncii Europene de Investiții (BEI), primul dintre câteva posturi de conducere din Uniunea Europeană pe care guvernele membre trebuie să le atribuie în următoarele 12 luni, potrivit ministrului belgian de Finanțe Vincent van Peteghem, transmite Reuters.
Banca Europeană pentru Investiții (BEI) a Uniunii Europene a dezvăluit un nou fond în valoare de 400 de milioane de euro care va fi cheltuit pentru reconstrucția Ucrainei înainte de începerea planului de reconstrucție pe termen mai lung al UE destinat acestei țări, transmite Reuters.
Banca Europeană de Investiții își va reduce finanțarea pentru infrastructura rutieră, în linie cu obiectivele sale climatice, chiar dacă în paralel va majora fondurile pe care le va furniza pentru toate proiectele de transport, informează Financial Times.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va investi până la 80 milioane de euro într-o emisiune de obligațiuni de tip Schuldschein a Faurecia, bani ce vor fi folosiți exclusiv pentru finanțarea proiectelor grupului francez din România, Polonia, Tunisia și Maroc.
Emiratele Arabe Unite (EAU) au devenit cel de-al 72-lea acționar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a anunțat banca miercuri.